Preşedintele american Joe Biden salută acordurile sociale ”istorice” încheiate între Sindicatul UAW şi cei trei giganţi ai industriei de automobile General Motors, Stellantis şi Ford, după mai multe săptămâni de grevă, relatează AFP.
Etichetă: Ford
Ford ratează ţinta de profit şi retrage previziunile pentru 2023, după greva din SUA
Ford a ratat ţinta trimestrială de profit şi a retras previziunile privind rezultatele anuale, din cauza „incertitudinilor” legate de acordul cu United Auto Workers (UAW), cel mai mare sindicat din industria auto americană, şi a avertizat asupra presiunilor continue pe segmentul vehiculelor electrice (EV), transmit Reuters şi Bloomberg.
Acord de principiu între Ford şi sindicatul din industria auto, după mai bine de 40 de zile de grevă
După 41 de zile de grevă la constructorii auto americani Ford, General Motors şi Stellantis, sindicatele auto UAW şi Ford au ajuns miercuri la un „acord provizoriu”, salutat imediat ca fiind „istoric” de preşedintele Joe Biden, scrie AFP.
Ford Otosan a marcat începutul producției de serie a noilor modele Ford Transit Courier și Tourneo Courier
Noua gamă Courier a ieșit de pe linia de producție a fabricii Ford Otosan din Craiova, România. Modelele Transit Courier și Tourneo Courier dispun de sisteme avansate de conectivitate și siguranță rutieră.
Ford Otosan lansează pe 24 octombrie producția utilitarei Ford Transit Courier, la fabrica din Craiova
Producătorul auto Ford va lansa în data de 24 octombrie producția noului Ford Transit Courier, la fabrica Ford Otosan din Craiova, arată un anunț al Guvernului, care precizează că premierul Marcel Ciolacu va participa la eveniment și va avea o întâlnire de lucru cu reprezentanții conducerii companiei.
Ford Motor a făcut schimbări la nivelul conducerii de vârf, pe fondul conflictului în curs cu sindicatul lucrătorilor din SUA
Ford Motor a anunţat miercuri schimbări la nivelul conducerii de vârf, promovându-l pe şeful unităţii de vehicule cu combustie, Kumar Galhotra, în funcţia de director de operaţiuni, chiar dacă greva în curs de desfăşurare a lucrătorilor auto, declanşată de sindicatul UAW pentru negocierea unui nou contract colectiv, nu dă semne de sfârşit, transmite Reuters.
Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 1,8%, în primele nouă luni
Producţia de autoturisme, în România, a scăzut cu 1,8% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2022, până la un volum de 375.860 de unităţi, arată datele publicate, recent, de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).
Stellantis şi Ford Motor vor concedia temporar 1.250 de angajaţi din cauza grevei sindicatului UAW
Stellantis, compania mamă a Chrysler, şi Ford Motor vor concedia temporar 1.250 de angajaţi din cauza impactului grevei sindicatului United Auto Workers, transmite Reuters.
Sindicatul UAW avertizează că noi greve ar putea fi declanşate la marii producători auto americani, fără avertisment
Preşedintele sindicatului United Auto Workers (UAW), Shawn Fain, a declarat vineri că sindicatul nu îşi va extinde deocamdată greva împotriva celor trei mari producători auto americani din Detroit, dar a spus că membrii săi ar putea declanşa protrste la alte unităţi de producţie, fără avertisment, în loc să aştepte până vineri pentru a-şi anunţa noile planuri, transmite Reuters.
O nouă scădere a producției de mașini din România în septembrie
Datele ACAROM arată că, după scăderea producției de mașini din iulie și august, în România a urmat un nou declin, în septembrie. In prima luna a toamnei, au fost produse in Romania un numar de 46.888 autoturisme o scadere de -9.1% fata de septembrie 2022.