Renault Austral – schimbare radicală de strategie

Da mai departe!

Renault Austral arată o abordare cu totul nouă pentru producătorul francez. SUV-ul care ar trebui să înlocuiască Kadjar a sosit la testele Autoreport.ro, dar nu trădează nici o simillitudine cu vechiul model menționat. De aceea a și primit un nume nou.


Noul SUV compact al francezilor înlocuiește Renault Kadjar. Construit pe platforma CMF-CD, dezvoltată în cadrul Alianței și aflată la a treia generație, Noul Austral oferă diverse tehnologii de electrificare, acum am testat o versiune Mild Hybrid.
Din punct de vedere al designului, Renault Austral îmbină elementele distinctive ale modelelor SUV cu noile principii de design „sensual tech” ale Renault: silueta sa curbată și senzuală se potrivește elegant cu liniile geometrice puternice și detaliile structurale precum stopurile LED cu tehnologie micro-optică și paternul diamantat integrat în blocurile optice față. Silueta este una sportivă cu linii bine conturate.
Modelul emană un sentiment sporit de calitate, întărit de liniile geometrice atent marcate, și se mândrește cu proporții ideale care transmit un sentiment de spațiu atunci când este privit din exterior.
Versiunea de echipare Techno Esprit Alpine este una cu evidente accente sport, ea vine cu elemente distinctive precum grila negru lucios sau sigla întunecată și jante de 19 inch. Pe gama Renault, noua linie Esprit Alpine, înlocuiește echipările Renault Sport.
În interior au loc 5 persoane cu tot cu bagaje. Poziția la volan este bună, cu o vizibilitate confortabilă spre înainte dată de poziția înaltă. La condus noi lăsăm scaunul cât mai jos pentru un sentiment de sportivitate la mașinile mai dinamice, așa am făcut și la Austral.
Noutăți la ergonomia Renault: pe volan a mai apărut un selector pentru modurile de rulare, în spatele volanului în partea dreaptă avem selectorul cutiei de viteze. Pe tunelul median avem acum un spațiu cu o manetă, și o suprafață care permite încărcarea wireless a telefoanelor mobile.
Cockpit-ul high-tech al Noului Renault Austral este construit în jurul ecranului OpenR care combină afișajul instrumentarului de bord de 12,3 inci cu ecranul multimedia vertical de 12 inci. Noul Head Up Display de 9,3 inci, proiectat pe parbriz, se adaugă la numărul total de ecrane disponibile la bord. Ecranul OpenR este piesa centrală a cabinei Noului Austral și este complet echipat cu suficientă tehnologie pentru a găzdui viitoarele actualizări OpenR Link, asigurând în același timp o experiență lină și imersivă, care este concepută pentru a evolua în timp. Sistemul conectat la cloud primește actualizări automate prin tehnologia Firmware Over-The-Air (FOTA). Sistemul multimedia OpenR Link integrează cele mai bune servicii și aplicații Google: Google Maps pentru navigare, Google Assistant pentru ajutor hands-free și Google Play pentru aplicații.
La interior, Esprit Alpine se mândrește și cu o serie de elemente distinctive: cusături albastre duble, tapițerie specială Alcantara, material „twill” din fibră de carbon, volan din piele Nappa cu inserții Alcantara și cusături în albastru, alb și roșu, pedale și praguri din aluminiu care poartă sigla „Alpine”. Luminozitatea cu autoreglare și calitățile reflectorizante optimizate au făcut să nu mai fie nevoie de viziera de protecție suplimentară a panoului de bord, eliberând astfel spațiul și dând ansamblului un efect de plutire foarte modern.
Sub caroserie Renault Austral ascunde un sistem mild hybrid conceput pentru a veni ca alternativă la motorizările diesel. Sub capotă avem un motor termic de 1.33 litri supraalimentat ce produce 158 CP, la care se adaugă un motor electric de 4 CP și 10 Nm care joacă rolul de starter/generator. Puterea ajunge la puntea față printr-o cutie automată cu variație continuă – CVT.
Această combinație aduce sportivitatea și la roțile SUV-ului cu aspect de hothatch mai mare. Dinamica este una foarte bună, iar cei de la Renault au lucrat serios la feedbackul direcției, oferind acum rezultate bune.
Sistemele MULTI-SENSE și 4CONTROL Advanced ajută la personalizarea experienței la bordul Noului Austral pentru o experiență de condus mai plăcută și mai intensă.
Tehnologia avansată MULTI-SENSE oferă trei moduri de condus prestabilite: Eco, Sport și Confort. Un al patrulea mod (Perso) oferă șoferului mână liberă pentru fiecare setare. Pachetul Extended Grip include două moduri suplimentare: „Snow” și „All roads”. Șoferii pot comuta oricând între moduri, fie manual, fie prin comanda vocală Google Assistant. Noul Austral are, de asemenea, o nouă funcție proactivă care ajută la reducerea consumului de combustibil, deoarece sugerează automat trecerea la modul Eco.
Noul Austral este martorul celei de-a treia generații a sistemului 4 roti directoare specific Renault: 4CONTROL Advanced. Spre deosebire de orice alt model din segmentul său, noul Austral oferă un nou nivel de confort, agilitate sporită și performanță de neegalat. Odată cu adăugarea unui actuator de direcție pe puntea spate multibraţ, unghiul maxim de virare al roților din spate, care se deplasează opus roților din față, este acum de 5°. Mai bun decât toate celelalte modele din gamă (anterior 3,5°), Noul Austral are acum un diametru de viraj mai strâns decât mașinile obișnuite de oraș: 10,1 metri! Cu sistemele MULTI-SENSE și 4CONTROL Advanced combinate, se ajunge la 13 opțiuni de setare, spre deosebire de cele trei opţiuni anterioare.
Cele 32 de sisteme de asistență de pe Noul Austral sunt împărțite în trei categorii: Conducere, Parcare și Siguranță. Acestea includ: un Head Up Display de 9,3 inci de nouă generație, proiectat pe parbriz; Active Driver Assist, autonomie de nivelul 2 care combină Adaptive Cruise Control cu „Stop & Go”, Lane Centering, date GPS și cartografiere astfel încât mașina să se poată adapta traseului după cum este necesar; Cameră 3D de vizualizare la 360°; Asistență automată la parcare; Avertizare pentru punctul mort și prevenirea părăsirii benzii la depășire; Frânare automată de urgență din spate; Alertă de trafic transversal din spate; Iluminare inteligentă Matrix LED Vision și Ieșire sigură pentru ocupant.

Renault Austral Mild Hybrid Esprit Alpine X-Mod
0-100 km/h: 9,7 secunde
Viteza maximă: 175 km/oră
Cilindree (cmc): 1.333
Putere (CP): 158 la 5.250 rpm
Cuplu maxim: 270 Nm la 1.800 rpm
L/l/î: 4.510 / 1.843 / 1.618
Masă proprie: 1.464 kg
Volum portbagaj (l): 500
Consum mediu: 6,2 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: CVT

Related posts