Porsche AG oprește în acest moment toate planurile de intrare în Formula 1, după ce a eșuat în negocierile cu echipa Red Bull, care era considerat partenerul potrivit pentru a accede în această competiție.
La scurt timp după ce Audi a anunțat oficial că va intra, în 2026, în Formula 1, atât ca producător de motoare, cât și ca echipă, printr-un parteneriat cu una dintre echipele existente, cealaltă marcă din cadrul grupului VW care confirmase deja că are intenția să facă acest pas, Porsche, a anunțat că oprește discuțiile cu Red Bull.
„În ultimele luni, Dr. Ing. H.c. Porsche AG și Red Bull GmbH au discutat despre posibilitatea intrării Porsche în Formula 1. Cele două companii au ajuns acum împreună la concluzia că aceste discuții nu vor continua” transmit reprezentanții constructorului de mașini sport de lux. Aceștia precizează că au pornit de la premisa că vor forma un parteneriat cu drepturi egale, care să includă atât motorizarea, cât și echipa. „Acest lucru nu a putut fi realizat”, mai spune Porsche, care lasă însă porțile deschise pentru un alt posibil parteneriat. „Odată cu finalizarea schimbării regulilor, seria de curse rămâne la fel de atractivă pentru Porsche, care va continua să o monitorizeze”.
Porsche și Audi au primit la începutul acestui an acceptul conducerii și acționarilor de a începe discuțiile pentru participarea în Formula 1, ca urmare a potențialului uriaș de marketing pe care îl oferă această competiție. Cele două au început să lucreze la un motor pentru această competiție, dar au așteptat ca FIA, federația de profil care guvernează cursele de F1, să schimbe regulementul prin care să permită utilizarea de carburanți sintetici și să limiteze costurile de dezvoltare. Imediat ce regulile au fost aprobate, Audi a anunțat oficial că va intra în Formula 1 în sezonul 2026, urmând ca până la finalul acestui an să anunțe și echipa cu care va face acest lucru.