Urmareste
Modifică dimensiunea fontului:
Uniunea Europeană ar trebui să revină asupra planului său de a interzice vânzarea de noi automobile echipate cu motoare pe combustie începând din anul 2035, pe fondul intensificării crizei în industria auto, a avertizat marţi cea mai importantă formaţiune din Parlamentul European, transmite Bloomberg.
Într-un comunicat de presă, Partidul Popular European (PPE) susţine că acest plan riscă să scumpească condusul unui automobil şi de asemenea să transfere în China locurile de muncă din sectorul auto. Cu toate că PPE nu a cerut în mod explicit o amânare, formaţiunea a îndemnat blocul comunitar să adopte „abordarea neutră din punct de vedere tehnologic”, expresie care s-ar traduce prin derogări pentru combustibilii sintetici şi alte soluţii decât electrificarea.
Comisia Europeană urmează să revizuiască, în anul 2026, progresele realizate de statele membre pentru atingerea obiectivului vizând interzicerea vânzării de noi automobile echipate cu motoare pe combustie din 2035. Italia vrea că această procedură de revizuire să fie realizată mai repede, în 2025, iar cel mai important grup de lobby din industria auto europeană a cerut „măsuri urgente” cu privire la limitarea emisiilor poluante, avertizând că industria auto riscă amenzi în valoare de miliarde de euro.
„Urmărim cu atenţie şi îngrijorare evoluţiile recente din industria auto din UE. Trebuie să ne redublăm eforturile astfel încât calea spre electrificare să rămână una viabilă şi larg acceptată”, a declarat marţi vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Însă orice modificare va avea nevoie de o propunere a Comisiei iar Executivul comunitar a semnalat deja că va permite excepţii pentru aşa-numiţii carburanţi sintetici, obţinuţi prin extragerea hidrogenului din apă şi combinarea lui cu dioxidul de carbon. Italia vrea să includă şi biocombustibilii, însă ONG-urile de mediu spun că aceştia nu vor putea respecta aceleaşi standarde.
Partidul Popular European (PPE) şi alte formaţiuni amplasate către dreapta spectrului politic au majoritatea necesară în Parlamentul European pentru a susţine orice revizuire a regulilor actuale însă este nevoie şi de sprijinul celor 27 de state membre UE.
În plus, nu toţi constructorii auto vor ca blocul comunitar să renunţe la data ţintă 2035, susţinând că sectorul are nevoie de certitudine pentru a face investiţii şi sprijin pentru a îndeplini obiectivele climatice ale UE. Volvo Car AB şi alţi producători industriali au îndemnat Bruxelles-ul să continue cu planul care vizează interzicerea vânzării de noi automobile echipate cu motoare pe combustie din 2035.