Constructorul auto american Ford Motor Co. are problema în a se aproviziona cu magneţi din pământuri rare, a declarat, vineri, directorul general, Jim Farley (foto), într-un interviu pentru Bloomberg News.
China, care controlează peste 90% din capacităţile mondiale de procesare a pământurilor rare, a impus noi norme cu privire la acordarea licenţelor de export în luna aprilie, ceea ce a dus la restricţionarea livrărilor către companiile occidentale. Constructorii de automobile, în special cei care sunt concentraţi pe automobilele electrice, se numără printre cei mai mari consumatori industriali de pământuri rare.
„Este o problemă în fiecare zi. Am fost nevoiţi să închidem unele uzine. În prezent funcţionăm de pe o zi pe alta”, a spus Jim Farley.
În luna mai, Ford a fost nevoit să oprească producţia, timp de o săptămână, la o uzină din Chicago, din cauza lipsei de magneţi din pământuri rare.
Jim Farley s-a declarat optimist cu privire la cere mai recente discuţii comerciale dintre SUA şi China dar a subliniat că Ford nu a constatat încă o îmbunătăţire a fluxurilor de aprovizionare cu magneţi. Compania a trimis solicitări către Ministerul chinez al Comerţului, pentru eliberarea de licenţe de export, însă acestea sunt aprobate una câte una.
Pământurile rare au devenit un subiect fierbinte în discuţiile comerciale dintre SUA şi China. Aceste materii prime sunt vitale pentru producţia de automobile, telefoane mobile şi alte produse iar China şi-a folosit poziţia dominantă ca instrument de presiune în negocieri.
„Explicăm administraţiei, explicăm conducerii chineze despre cât de importate sunt aceste locuri de muncă din Midwest, care sunt atât de dependente de furnizarea de magneţi din pământuri rare”, a spus Farley.
În luna martie 2022, constructorul auto Ford Motor Company a transferat proprietatea fabricii de la Craiova către partenerul său Ford Otosan, cel mai mare producător de vehicule comerciale din Europa.