Asociația industriei auto din Germania, VDA, a publicat o analiză privind prognozele pieței auto din acest an, punând accent pe vânzările de autombile electrice. Dacă vânzările totale de autoturisme sunt așteptate să scadă foarte ușor, pentru segmentul electric pesimismul este mai ridicat, din cauza schimbărilor legislative.
Constructorii auto din Germania sunt de părere că vânzările de automobile electrice vor scădea cu până la 14% în 2024, ca efect al eliminării subvențiilor acordate de stat și pe fondul scăderii cererii de astfel de vehicule. Pentru segmentul PHEV sunt așteptate creșteri de până la 5 procente, astfel că în ansamblul lor, automobilele electrificate vor frâna cu circa 9 procente, după spun reprezentanții VDA. Valorile estimate se ridică la 451.000 de unități pentru mașinile pur electrice (BEV) și de 185.000 pentru PHEV, adică mașini hibride cu încărcare la priză și autonomii electrice de până la 100 km. Ar fi pentru prima dată când vânzările de automobile electrice din Germania înregistrează o scădere anuală, după ce în ultimul deceniu a înregistrat majorări substanțiale de la un an la altul.
Pentru întreaga piață germană de autovehicule, constructorii auto au estimat o scădere ușoară, cu circa un procent, la aproximativ 2,8 milioane de unități. Volumul este cu circa 25% mai mic decât cel înregistrat de această țară în 2019, înainte de ultimele crize care au influențat industria auto.
Celelalte piețe auto internaționale ar putea avea creșteri ușoare, cu 4% pentru Europa (UE plus EFTA și UK) și un avans ceva mai mic pentru China (+1%). Piața globală de autoturisme ar putea crește de asemenea cu 2%, ceea ce înseamnă că va fi atins din nou nivelul din 2019.
Pentru producția internă de vehicule, VDA spune că nu există optimism, fiind prognozat un nivel similar cu cel din 2023, dar cu accent pe producția de vehicule electrice, care vor lua locul treptat celor cu combustie pe liniile de fabricație (+19%). Companiile germane ar putea majora volumul produs în uzinele din alte țări până la 10,6 milioane de unități, cu 4% mai multe decât anul trecut.
Și în privința exporturilor așteptările sunt destul de pesimiste, cu o posibilă creștere de numai un procent, la 3,1 milioane de autoturisme, adică aproximativ 76% din producția locală.
Germania este deopotrivă cea mai mare piață auto din UE și țara cu cea mai mare producție de autovehicule din regiune, fiind practic motorul industriei auto europene. Pentru marca Dacia, Germania reprezintă una dintre cele mai importante piețe, atât pentru modelele cu combustie, cât și pentru modelul electric Spring.