Cota Tesla pe piaţa sa cheie din California a scăzut în primul trimestru al anului, în pofida reducerilor agresive ale preţurilor automobilelor sale, în timp ce companiile concurente au câştigat teren, potrivit datelor citate de Reuters.
Tesla a controlat 59,6% din piaţa vehiculelor electrice din California, în perioada ianuarie martie, în scădere de la 72,7% pentru tot anul 2022 şi cel mai scăzut nivel din 2017, conform calculelor Reuters bazate pe datele Comisiei pentru Energie din California.
Rivali precum Volkswagen, Chevrolet, divizie a General Motors, şi Kia şi-au mărit cotele de piaţă în California în aceeaşi perioadă, deşi acestea rămân la niveluri de o singură cifră.
Vânzările Tesla în California au reprezentat 16% din livrările globale ale producătorului auto anul trecut, conform calculelor Reuters.
California este cel mai mare stat din SUA pentru vehicule cu emisii zero.
Preluarea Twitter de către Elon Musk, CEO al Tesla, şi susţinerea oferită republicanilor au stârnit îngrijorări cu privire la marca Tesla, în special în state liberale precum California.
Tesla a tăiat preţurile în Statele Unite din ianuarie, reducând preţurile de şase ori pe această piaţă cheie.
Reducerile de preţuri, care au fost efectuate şi în China, Europa şi alte ţări, au afectat marjele Tesla din primul trimestru, împingându-i acţiunile la o scădere cu aproape 10%, joi.
Musk a semnalat săptămâna trecută că producătorul de vehicule electrice va acorda prioritate creşterii vânzărilor, înaintea profitului, în contextul unei economii slabe.