BYD se extinde în India și Coreea de Sud

Da mai departe!

Constructorul chinez BYD, care a reușit să depășească Tesla la nivel global, pe segmentul de vehicule electrice, intră în acest an pe două piețe importante: India și Coreea de Sud, cu modelele electrice și hibride.

BYD Seal ar putea fi unul dintre modelele cu care constructorul chinez încearcă să pătrundă pe una dintre cele mai ermetice piețe auto din lume, Coreea de Sud. Informațiile neoficiale arată că BYD are în vedere trei modele cu care să se lanseze pe segmentul de vehicule comerciale, cel mai probabil cu cele trei cu care a intrat și în Europa, Atto 3, Seal și Dolphin, însă Seal este cel mai sofisticat dintre ele și cel mai pasibil să concureze cu automobilele de top produse de industria locală, respectiv de Hyundai și Kia.

Presa sud-coreeană scrie că autoritățile din această țară au primit documentația de certificare pentru mașinile mărcii BYD, ceea ce confirmă o intrare iminentă pe piață. Se pare că producătorul chinez este în căutarea unui partener local cu ajutorul căruia să poată beneficia de o rețea de dealeri. BYD este deja prezentă în Coreea de Sud, dar cu autobuze electrice.

O a doua piață cu un potențial foarte mare de creștere este India, unde au fost deja există dealeri care au deschis precomenzile pentru sedanul electric Seal. Acesta se va alătura celorlalte două modele, Atoo3 și e6, care au fost și ele anunțate. Prețul pentru modelul Seal, în etapa precomenzilor, este de circa 60.000 de dolari, mai mare decât cel din Europa, unde mașina costă 45.000 de euro, și mult mai mare decât cei aproximativ 25.000 de dolari, cât costă în China.

BYD a început să testeze în 2023 o altă piață strategică, Japonia, unde anul acesta lansează în plin gama sa, cu cele trei modele Atto 3, Seal și Dolphin, toate electrice, încercând să speculeze absența unor game consistente din partea producătorilor locali.

Anul trecut, BYD a vândut la nivel global aproximativ 3 milioane de automobile, din care jumătate au fost electrice, fiind practic a doua cea mai mare companie auto pe segmentul electric, după Tesla, care a vândut circa 1,8 milioane de vehicule electrice în 2023.

Related posts