Constructorul suedez de automobile Volvo Cars a anunţat joi că întreaga sa gamă de vehicule va renunţa la pielea de animale urmând să devină ‘vegan-friendly’ până în 2030, oferind în schimb alternative bio şi materiale reciclate pentru clienţii săi care sunt interesaţi din ce în ce mai mult de produse sustenabile, transmite Reuters.
„Avem o nouă generaţie de clienţi care sunt mult mai interesaţi ca produsele pe care le cumpără să aibă o poveste etică în spatele lor. Ei vor să ştie de unde provin materialele”, a declarat directorul de design de la Volvo, Robin Page.
Volvo a precizat că această tranziţie este o recunoaştere a îngrijorării clienţilor cu privire la aspectele ce ţin de bunăstarea animalelor în industria pielăriei precum şi a impactului creşterii animalelor în ferme asupra mediului înconjurător. De asemenea, măsura coincide cu planurile Volvo de a oferi numai autovehicule electrice din 2030.
Actualul model complet electric Volvo C40 Recharge este deja unul care nu conţine piele iar constructorul suedez analizează posibilitatea de a utiliza materiale precum Nordico, care este realizat din subproduse de origine forestieră, dopuri de plută şi sticle de plastic reciclat, şi care potrivit lui Robin Page oferă aceeaşi senzaţie tactilă ca şi pielea.
„Pentru cineva căruia îi place pielea dar este conştient de efectele negative ale pielii asupra mediului, aceasta este materialul corect pentru viitor”, a spus Robin Page.
De asemenea, constructorul auto suedez şi-a propus să utilizeze poliester reciclat pentru a reduce amprenta de carbon şi materiale textile produse din inul cultivat în Suedia între două culturi agricole, care contribuie la refacerea solului. Volvo va utiliza de asemenea fibre de in la panourile portierelor.
„Consumatorii nu sunt concentraţi doar pe sustenabilitatea produsului final ci şi pe materialele componente, inclusiv de unde provin aceste materiale”, a spus directorul de sustenabilitate de la Volvo, Stuart Templar.
Săptămâna trecută, Reuters a informat că grupul chinez Geely Holding este în discuţii avansate cu băncile pentru listarea subsidiarei Volvo Cars în următoarele săptămâni, în ceea ce ar urma să fie una din cele mai mari IPO-uri derulate în Europa în acest an.
Grupul chinez Geely a preluat constructorul auto suedez Volvo Cars de la Ford Motor în anul 2010 pentru 1,8 miliarde de dolari, în ceea ce a constituit cea mai mare achiziţie externă făcută de un constructor auto chinez.