Toyota își va amâna planurile de lansare a celei de-a doua generații de mașini electrice

Da mai departe!

Toyota ar putea să-și amâne calendarul lansării celei de-a doua generații de automobile electrice, care era programată pentru 2026, cu justificarea că are nevoie de timp pentru a pune la punct noile tehnologii. Compania își propusese să vândă 1,5 milioane de BEV până în 2026.

În urmă cu exact trei ani, Akio Toyoda, actualul președinte al constructorului japonez Toyota, prezenta o listă amplă de concepte care urmau să se transforme în automobile electrice de serie.

„Marea ofensivă electrică a Toyota” au titrat publicațiile auto pe întreg mapamondul. Nu mai puțin de 30 de modele propulsate exclusiv cu baterii au fost anunțate atunci, iar 16 dintre ele au fost lansate deja sau se află în plină dezvoltare și urmează să fie introduse pe piață în următorii doi – trei ani, conform planului.

În Europa, Toyota și-a propus ca, până anul viitor, să aibă în gamă 10 mașini complet electrice.

Un volum de 3,5 milioane de vehicule electrice ar trebui, conform aceluiași plan, din 2021, să fie vândute de compania japoneză până în 2030. În centrul electrificării ar urma să stea Lexus, marca premium care poate vinde mașini mai scumpe și mai bine echipate. Anul 2030 era stabilit ca dată de electrificare completă a Lexus în Europa, America de Nord și China, cu un milion de vehicule electrice vândute la acea dată.

Prima generație de automobile electrice dezvoltată de Toyota poartă numele generic Beyond Zero, expresie ce se regăsește în denumirile alfanumerice ale mașinilor electrice: bZ plus codul de segment și de caroserie. După bZ4X, primul vehicul complet electric al mărcii Toyota, urmează celelalte, destinate piețelor globale sau celei chineze.

Toate vor folosi platforma e-TNGA EV dedicată sau o a doua platformă multienergie, pe care vor fi construite mașini cu toată gama de motorizări, hibrid PHEV și BEV.

Se pare însă că pasul următor, al generației de vehicule electrice cu baterii și tehnologii avansate, nu mai sosește la momentul planificat. Justificarea ar fi nevoia de timp pentru a introduce cele mai noi tehnologii care sunt încă în stadiu de dezvoltare. Explicația realistă este că piața din acest moment nu mai justifică investițiile făcute în viteză.

Iar acest lucru vine să confirme teoriile promovate de șefii Toyota, potrivit cărora nu există o soluție „one size fits all” pentru reducerea emisiilor de CO2. Din acest motiv, compania a susținut permanent că mașinile BEV trebuie să fie însoțite de investiții în hibride, în fuel-cell și în alte tipuri de propulsie, pentru ca fiecare să-și poată alege cea mai potrivită opțiune.

Publicația japoneză NHK susține că are informații potrivit cărora Toyota va amâna lansarea generației a doua de mașini electrice pentru 2027, cu un an față de planurile inițiale. Primul produs al acestei generații trebuia să fie un Lexus, care însă va mai aștepta, pentru a putea încorpora cea mai nouă tehnologie de baterii, una care să-i permită să obțină o autonomie de 1000 km.

De asemenea, un nou software care să controleze întreaga mașină, dar și tehnologia giga-casting pentru caroserie vor fi și ele introduse la noile modele. Modelele Toyota derivate din viitoarea platformă au fost și ele amânate, în consecință.

Până atunci, însă, ținta de 1,5 milioane de vehicule electrice stabilită pentru 2026 s-a transformat în 1,5 milioane de vehicule electrice și plug-in hybrid, pentru că cererea pieței s-a schimbat.

Akio Toyoda spunea, la începutul lui 2024, că „oricât de mult progres vor înregistra vehiculele electrice, cred că vor avea în continuare doar 30% cotă de piață. Cred că asta este ceva ce vor decide clienții și piața, nu valorile de reglementare sau puterea politică”. El a susținut în repetate rânduri că orice metodă, inclusiv sau mai ales hibridele, este bună pentru a lupta cu carbonul.

Anul acesta, Toyota a vândut numai 118.792 automobile complet electrice, la care se adaugă 1.586 FCEV și 128.456 PHEV. Restul de vehicule electrificate sunt hibridele clasice, care însumează 3,35 milioane de unități, adică o diferență uriașă, care nu prea poate fi recuperată în următorii doi ani.

Related posts