Producătorul auto Stellantis a declarat marţi că suspendă producţia la fabrica sa din Rusia din cauza dificultăţilor logistice şi a sancţiunilor impuse Moscovei, transmite Reuters.
Al patrulea mare producător auto din lume, care a produs şi vândut mărcile Peugeot, Citroёn, Opel, Jeep şi Fiat în Rusia, deţine doar 1% din piaţa auto din această ţară. Are o fabrică de producţie de furgonete în Kaluga, la aproximativ 201 kilometri)sud-est de Moscova, deţinută în comun cu producătorul auto japonez Mitsubishi, care a oprit producţia acolo la începutul acestei luni.
”Având în vedere creşterea zilnică rapidă a sancţiunilor încrucişate şi a dificultăţilor logistice, Stellantis şi-a suspendat operaţiunile de producţie din Kaluga pentru a asigura respectarea deplină a tuturor sancţiunilor încrucişate şi pentru a-şi proteja angajaţii”, a spus Stellantis într-un comunicat.
Fabrica are 2.700 de angajaţi. Compania va continua să plătească salariile printr-o schemă locală de pauză şi utilizând perioadele de vacanţă anticipate, a declarat Stellantis pentru Reuters.
Stellantis nu ştie cât va dura oprirea, adăugând că prioritatea sa este personalul şi revenirea păcii. Grupul suspendase deja toate exporturile şi importurile de vehicule cu Rusia, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, mutând producţia în Europa de Vest.
De asemenea, producătorul auto a spus că îngheaţă planurile pentru mai multe investiţii în ţară.
Producţia de furgonete din Kaluga a rămas doar pentru piaţa locală.
Zeci de companii străine au anunţat închiderea temporară a magazinelor şi fabricilor din Rusia sau au spus că părăsesc ţara definitiv, de când Rusia a început ceea ce ea numeşte ”o operaţiune militară specială” în Ucraina, pe 24 februarie.
Directorul general al Stellantis, Carlos Tavares, a declarat la sfârşitul lunii martie că grupul va trebui să închidă uzina din Kaluga în scurt timp, deoarece rămâne fără piese.
Separat, marţi, General Motors a declarat că îşi prelungeşte suspendarea activităţii în Rusia din cauza conflictului şi a sancţiunilor internaţionale. Producătorul auto american, care a suspendat iniţial importurile în Rusia şi activitatea comercială, pe 28 februarie, a declarat că concediază majoritatea celor 66 de angajaţi ai săi şi le furnizează pachete de separare. GM nu are fabrici în Rusia şi a vândut acolo doar aproximativ 3.000 de vehicule anual înainte de suspendare.