Procurorii germani au extins ancheta privind manipularea emisiilor (Dieselgate) şi au inclus compania Continental AG pentru rolul ei în furnizarea de componente pentru motoare, efectuând împreună cu poliţiştii percheziţii la sediile acesteia şi ale producătorului auto Volkswagen, transmit DPA şi Reuters.
Scandalul a izbucnit în septembrie 2015, după ce Volkswagen a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Procurorii din Hanovra au efectuat cercetări pentru a investiga modul în care automobilele echipate cu motoare diesel de 1,6 litri au încălcat reglementările de mediu, mascând poluarea excesivă. 76 de poliţişti şi patru procurori au verificat sedii din Hanovra, Regensburg, Wolfsburg, Gifhorn, Berlin, Frankfurt şi Nurenberg, a anunţat un purtător de cuvânt al procuraturii.
„Investigăm angajaţii Continental pentru complicitate la fraudă şi furnizarea de documentaţie falsă”, printre cei acuzaţi fiind şapte ingineri şi doi şefi de proiecte, a declarat procurorul Oliver Eisenhauer pentru Reuters.
Într-un comunicat, Continental informează că au fost percheziţionate câteva din sediile sale şi dă asigurări că va colabora cu autorităţile, fără a da amănunte suplimentare.