Skoda Auto, divizie a grupului Volkswagen, ia în considerare retragerea din China, urmând ca anul viitor să fie anunţată decizia finală, a anunţat directorul general Klaus Zellmer într-un interviu acordat săptămânalului german Automobilwoche, transmite Reuters.
„Concurenţa este extrem de intensă acolo, deci vom lua în considerare, alături de partenerul din societatea noastră mixtă chineză, cum vom proceda”, a explicat Zelmer.
Acesta a adăugat: „Dacă vrem să ne concentrăm energia, merită să analizăm toate scenariile şi apoi să luăm o decizie”.
Producătorul auto ceh Skoda ar putea, pur şi simplu, să ia în considerare vânzarea de maşini în China în loc să le producă acolo, a declarat Zellmer. Acesta a indicat că în acest moment Skoda vrea să se concentreze mai mult pe piaţa auto din India.