Piața auto din România scade cu aproape 15% în luna septembrie, confirmând trendul descendent înregistrat și luna trecută. Campioanele scăderilor sunt, și de data aceasta vehiculele electrice cu -32%.
România a înmatriculat în luna septembrie 8.975 de autoturisme, unul dintre cele mai reduse niveluri din ultimii trei ani, scăderea raportată la luna similară din 2023 fiind de 14,89%. Pe segmentul de vehicule comerciale, volumul a fost de numai 943 unități, ceea ce corespunde unei scăderi de 23,95%, una dintre cele mai accentuate din ultimii ani. În total, piața de vehicule noi a înregistrat un volum de 13.640 unități, scăderea totală fiind de 10,23%.
Cea mai vândută marcă auto din România, Dacia, a înregistrat un volum de 2129 unități, ceea ce reprezintă o nouă scădere, de 33,4%, una dintre cele mai mari din piață care îi aduce, inevitabil, și o scădere a cotei de piață la 23%, un nivel pe care nu l-a mai înregistrat de foarte multă vreme.
Pe locul al doilea s-a situat Hyundai, care a depășit Toyota în poziția de cea mai vândută marcă de import, cu 846 unități vândute și o creștere foarte mare, de 54%, cu aproape 10% cotă de piață, în timp ce marca japoneză a înmatriculat 821 autoturisme (creștere 4,9%, cotă 9,1%). Skoda și Renault au avut scăderi apropiate ca procent, peste 31%, cu un volum mai mare pentru cehi (626 unități). De asemenea, Ford, VW și BMW au raportat minusuri în volumele înmatriculate în septembrie.
Cele mai vândute modele din luna anterioară au fost, ca de obicei, de la Dacia, Logan revenind pe prima poziție, cu 1.011 unități și cu o creștere importantă față de anul trecut (+14,2%), într-un context dificil. Duster a rămas pe locul al doilea, având o scădere drastică, explicabilă doar prin faptul că se confruntă cu efectul Programului Rabla, care amână momentul decontării și livrării. Cu un total de 471 unități, scăderea lui Duster este de 36,3% față de anul trecut.
O situație similară are și Sandero, cu aceleași 471 unități livrate și -36,1% față de septembrie 2023. Celelalte două modele ale Dacia sunt departe de primele locuri: Jogger a vândut doar 143 de unități (scădere de -90%), iar Spring a înmatriculat numai 33 de unități, o cantitate infimă față de cele 540 pe care le înmatricula în urmă cu un an. Luna septembrie ar fi trebuit să aducă primele livrări din versiunea restilizată a modelului electric, însă deocamdată cifrele nu confirmă aceste livrări.
La capitolul mașini de import, Hyundia Tucson a fost în septembrie lider de segment, cu 362 unități și creștere de 32%, urmat de Toyota Corolla (214 unități) și Ford Kuga, care urcă semnificativ în clasamentul vânzărilor, cu 15%.
Piața auto mai are un avans de numai 4,33% față de anul trecut, după scăderile succesive din aceste luni, cu un total de 115.509 autoturisme înmatriculate, toate speranțele fiind acum îndreptate către finalul Programului Rabla, care va aduce posibile creșteri ale înmatriculărilor în ultimele trei luni ale anului.
Înmatriculările de automobile electrice au înregistrat și ele, în acest an, o scădere mare, peste cea a pieței, de -32%, cu un volum de 7.378 unități.