Constructorul chinez Geely, care deține mărcile Volvo, Lynk & Co și alte branduri chinezești, dar și pe segmentul electric a anunțat că a reușit să producă o baterie care poate funcționa un milion de kilometri și poate rezista celor mai dure accidente rutiere fără să pățească nimic.
Pe lista temerilor cumpărătorilor de autoturisme electrice, în toată lumea, se numără teama față de o durată scurtă de funcționare a bateriilor, care ar putea aduce costuri mari pe termen scurt unui proprietar de astfel de vehicule, și frica de accidente grave produse de instabilitatea bateriilor la lovituri și în situații violente.
Pentru a combate aceste două sensibilități ale bateriilor, Geely a dezvoltat în centrele sale de inginerie o nouă baterie de tip LFP (Litiu Fier Fosfat), care reușește să ofere aceleași performanțe dinamice după un milion de kilometri de utilizare, adică o durată pe care foarte puține vehicule o ating în zilele noastre.
Bateria se numește Short Blade și are o arhitectură care îi permite să fie integrată în caroseria vehiculelor. Secretul rezistenței sale este dat de materialul care învelește celulele acestei baterii, un material stabil în condiții dificile de utilizare. Celulele au și o peliculă de aluminiu care intră în reacție cu diafragma celulei în cazul în care apare o perforație, prevenind orice scurt-circuit.
În același timp, datele tehnice vorbesc despre o densitate de 192 Wh/kg, mai puțin decât performantele NMC, dar suficiente pentru a oferi autonomii decente.
Geely spune că din punct de vedere al capacității de încărcare, bateria Short Blade poate suporta 3.500 de cicluri de încărcare descărcare, fără o degradare semnificativă a capacității. Valoarea este echivalentă cu 50 de ani de utilizare la o medie de 20.000 de km parcurși anual. Nu în ultimul rând, viteza de încărcare este una foarte mare, datorită rezistențelor interne reduse, care asigură doar 17 minute de la 10 la 80% capacitate.
Testele cele mai dure prin care a trecut bateria includ peforarea simultană cu 8 vârfuri ascuțite, menținute timp de o oră în celule, perforare cu glonț de armă de calibru 5,8 mm, scufundare în apă de mare, ger extrem, forțe de frecare de înaltă frecvență, impact masiv cu un corp în mișcare de 26 de tone, impact lateral.
Deocamdată, Geely nu a oferi informații despre calendarul lansării acestei baterii și nici despre planurile pe care compania le are pentru mărcile și modelele sale electrice.