Ford Focus – progres

Da mai departe!

Noua generație Ford Focus a sosit la testele AutoReport.ro într-o versiune de vârf. Versiunea ST Line vrea să ne arate că are tot ce îi trebuie pentru a se urca în vârful segmentului compact.

Partea frontală a noului Focus este simplă și armonioasă. O grilă frontală sensibil mai mare, dar ușor de recunoscut ca apartenență la gama Ford este așezată între blocurile optice cu orientare orizontală care, la fel ca în cazul stopurilor, sunt așezate cât mai înspre lateral posibil pentru a îmbunătăți prezența și imaginea mașinii. Stopurile sunt acum împârțite în două zone, oferind posibilitatea deschiderii versatile a hayon-ului, în timp ce tehnologia LED permite o semnătură luminoasă distinctă ușor de recunoscut atât în timpul zilei, cât și noaptea. Acest element confirmă construcția premium a părții posterioare a mașinii. Modelul de test are un aspect mai agresiv datorită elementelor specifice echipării ST-Line.
Designul interior simplificat, mult mai puțin aglomerat, este punctul de start pentru o atmosferă mai calmă la bord. Portierele frontale se prelungesc fluid până în spatele planșei de bord, generând un efect vizual care subliniază un nivel de spațiu de calitate superioară. Partea superioară a planșei de bord și fețele interioare ale ușilor sunt construite din materiale moi la atingere care insuflă la rândul lor o imagine premium. Elemente inspirate din lumea bijutierilor reflectă caracterul contemporan al designului de top: sticla șlefuită și finisajele periate se numără printre opțiunile pe care clienții le au când vine vorba de personalizarea inserțiilor decorative din fața pasagerului din dreapta șoferului, a interiorului ușilor sau a contururilor aeratoarelor din habitaclu.
La fel ca la exterior, interioarele tuturor variantelor de personalitate ale noului Focus oferă elemente și materiale unice care disting caracterele fiecăruia în parte. Astfel ST-Line beneficiază de inserții cu efect fibră de carbon și cusături roșii.
Experiența pasagerilor este și ea îmbunătățită prin apariția unor elemente de confort precum modemul integrat FordPass Connect, care asigură o conexiune continuă în călătorii, și prin noua zonă de încărcare wireless a dispozitivelor mobile compatibile.
Sub capotă, modelul de test are motorul diesel 1.5 EcoBlue care produce 120 CP. Acest motor este produs de Ford și vine să înlocuiască mai vechiul 1.6 TDCi provenit de la PSA. Motorul este cuplat la o transmisie automată care în loc de clasicul levier de schimbare a modului de transmisie, a primit acum un selector rotund. În această variantă, Focus este destul de rapid, economic, dar obține și cifre mai bune când vine vorba de emisii.
Din punct de vedere al comportamentului dinamic, observăm o îmbunătățire semnificativă la a 4-a generație Focus. Este drept că mașina testată de noi beneficiază din plin și de setările aduse de ST-Line, dar, per total, avem în față o compactă pe care o poți conduce și mai sportiv.
Cea mai sofisticată gamă de sisteme de asistență a șoferului oferite vreodată clienților Ford este integrată pentru a pune la dispoziția acestora o experiență intuitivă, relaxantă și rafinată. Tehnologiile avansate disponibile pe noul Focus includ: tempomatul adaptiv (Adaptive Cruise Control sau ACC), asistența activă de urgență la nivelul direcției (Evasive Steering Assist), farurile adaptive cu lumini predictive în viraje și luminile care expun indicatoarele rutiere, cea de-a doua generație a Sistemului de asistență activă la parcare (Active Park Assist 2) operează acum schimbările de trepte, accelerația și frâna pentru a oferi manevre de parcare complet automatizate prin simpla apăsare a unui buton.

Ford Focus ST Line 1.5 EcoBlue
0-100 km/h: 10,2 secunde
Viteza maximă: 193 km/h
L/l/î: 4.378/1.979/1.471
Masă proprie: 1.394 kg
Volum portbagaj (l): 375
Cilindree (cmc): 1.500
Putere (CP): 120 la 3.600 rpm
Cuplu maxim (Nm): 300 la 1.750 rpm
Consum mediu: 6,5 l/100 km (mixt)
Cutie de viteze: automată, 8 trepte

Related posts