Acordul UE pentru interzicerea motoarelor cu combustie lasă loc pentru e-combustibili și pentru o răzgândire în ceea ce privește termenul limită

Negociatorii principalelor instituții cu drept de legiferare din Uniunea Europeană au anunțat încheierea unui acord prin care au căzut de comun acord asupra anului 2035 ca moment al interzicerii automobilelor cu emisii de CO2. Cu toate acestea, câteva detalii ale acordului lasă loc la speculații.

Toyota anunță creșteri mari care depășesc previziunile pesimiste anterioare

Constructorul nipon Toyota a reușit câteva performanțe notabile în luna septembrie, care ar trebui să atragă atenția, mai ales în contextul în care compania anunță suspendări ale uzinelor de mai multe luni. Vânzările Toyota în septembrie au crescut cu aproape 20% față de anul trecut, iar producția, cu peste 70%, anticipând un succes mult mai mare al companiei, în acest an, decât lasă să se înțeleagă.

Audi preferă să ofere angajaţilor un ajutor unic, scutit de taxe, pentru a-i proteja de inflaţie, în loc să crească salariile

Producătorul german de automobile Audi preferă să ofere angajaţilor ajutoare unice, scutite de taxe, în loc de majorări permanente ale salariilor, a declarat directorul său de resurse umane, în timp ce sindicatele din cea mai mare economie a Europei cer salarii mai mari pentru a compensa inflaţia, transmite Reuters.

Veniturile Volkswagen au stagnat în trimestrul trei, iar compania anticipează că problemele din lanţul de aprovizionare vor continua

Veniturile Volkswagen au stagnat în trimestrul trei, iar compania a avertizat că problemele din lanţul de aprovizionare reprezintă acum noua normă şi nu o excepţie, anticipând că problemele vor continua. Cu toate acestea, cel mai mare producător de automobile din Europa consideră că unele blocaje se vor atenua şi că piaţa auto va creşte anul viitor, transmite Reuters.

România nu mai e codașă la stații de încărcare a automobilelor electrice

România a reușit să iasă din plutonul țărilor codașe la starea rețelelor de încărcare a automobilelor electrice din Europa, condus de Lituania de această dată, și are un procent bun de mașini electrice în totalul vânzărilor de autoturisme noi, respectiv 7,3%, o pondere mai mare decât Grecia sau Ungaria și aproape de cea înregistrată în Spania. Este însă la mare distanță de liderii Danemarca, Finlanda (peste 30%), Olanda, Germania (peste 20%), ca să nu mai vorbim despre Suedia (45%).