Rezultate financiare record în prima jumătate a anului pentru Bentley

Bentley Motors a anunțat astăzi rezultate financiare încurajatoare pentru primele șase luni ale anului 2022, în ciuda incertitudinii economice globale continue. În timp ce perspectivele pentru a doua jumătate a anului rămân pline de provocări, marca britanică de lux a înregistrat profituri operaționale de 398 de milioane de euro, în creștere cu 124% față de aceeași perioadă a anului trecut. Datele semestriale se compară favorabil cu cele 389 de milioane de euro obținute pe tot 2021, anul record anterior al companiei.

Mercedes-Benz anticipează o creştere semnificativă a veniturilor şi câştiguri uşor mai mari în 2022; compania va efectua investiţii de câte 1 miliard de euro în Spania şi Ungaria

Mercedes-Benz se aşteaptă la o creştere semnificativă a veniturilor şi la profit uşor mai mare în 2022 faţă de anul trecut, miercuri raportând miercuri un avans de 8% a câştigurilor ajustate din trimestrul al doilea, la 4,9 miliarde de euro (4,97 miliarde de dolari). Totodată, compania va efectua investiţii de câte 1 miliard de euro cel puţin în Spania şi Ungaria, la fabrici existente, potrivit unor informaţii apărute în presă săptămâna trecută.