O companie de taximetrie a suspendat folosirea de maşini Tesla după un accident grav la Paris

Da mai departe!

O companie de taximetrie din Franţa a suspendat folosirea de maşini electrice Tesla după un accident grav produs sâmbătă la Paris, a anunţat marţi departamentul de comunicare al companiei citat de AFP şi Reuters.

Sâmbătă seara, un taxi Tesla scăpat de sub control a lovit doi pietoni, apoi un container de colectare a sticlei care a fost proiectat în aer şi a explodat la revenirea la sol. Taxiul a intrat pe urmă într-un semafor, care a fost şi el proiectat în aer, cursa taximetrului electric încheindu-se într-o camionetă care circula în mijlocul unei intersecţii, a relatat poliţia, potrivit căreia în urma accidentului au rezultat şapte „urgenţe absolute” şi trei „relative”.

Numărul vehiculelor vizate de decizia anunţată marţi este redus, compania G7 menţionând doar că este vorba de 37 de şoferi de taxi, fără a preciza numărul de maşini Tesla din flota sa, unele putând fi folosite în comun.

În ce o priveşte, compania Tesla, care are acces la o serie de date tehnice, a asigurat că nu a fost vorba de o „defecţiune tehnică” a vehiculului implicat.

Un purtător de cuvânt al producătorului de automobile american a declarat pentru France Presse că acesta rămâne „la dispoziţia autorităţilor” pentru a le transmite datele la care poate avea acces de la distanţă privind vehiculul implicat, fără a da alte detalii.

Related posts