Dacia a recuperat 90% dintre pierderile cauzate de pandemie și criza semiconductorilor

Da mai departe!

Vânzările Dacia în primele patru luni ale anului, la nivel global, au crescut masiv și au reușit să ducă marca auto românească foarte aproape de nivelul istoric din 2019. După două crize care i-au înjumătățit vânzările, lansările de noi modele și scumpirile din industria auto au împins Dacia între mărcile cele mai populare din Europa.

Dacia a vândut în toată lumea, în luna aprilie, 52.765 de autovehicule, un volum care depășește nivelul de anul trecut, din luna similară, cu aproape 15.000 de autovehicule, reprezentând o creștere de 39,2%, o performanță care apropie marca de o cotă globală de 1% din totalul vânzările de vehicule.

Dacia a vândut, de la începutul anului, 224.551 de automobile, cu 35,4% mai multe decât în anul anterior, ceea ce înseamnă că a recuperat aproape integral pierderea din cele două crize succesive, cea generată de pandemia de COVID-19 și cea creată de furnizorii de semiconductori. Anterior, Dacia înregistrase cel mai bun rezultat al său, pe intervalul analizat ianuarie – aprilie, în 2019, când depășea cu 2 unități pragul de 250.000 de autovehicule, iar asta se întâmpla și cu ajutorul unui vehicul utilitar care astăzi nu mai există: LCV-ul Dokker, care s-a mutat între timp la Renault.

În toată această perioadă, Dacia a avut nu mai puțin de trei lansări succesive, Sandero/Logan, în 2020, Spring, în 2021, și Jogger, în 2022, care au contribuit decisiv la vânzările sale. În același timp, alți doi factori au fost esențiali pentru succesul Dacia: rebrandingul din 2022, care a schimbat complet fața automobilelor mărcii și a făcut-o și mai dezirabilă în vestul Europei, și creșterea amețitoare a prețurilor automobilelor în toată lumea, dar mai ales în Europa, situație care a pus presiune pe cumpărătorii de automobile și le-a îndreptat tot mai mult atenția către Dacia. „Dacia era într-o situație de monopol pe segmentul său de prețuri, iar industria auto i-a deschis o autostradă și mai largă”, este explicația plastică a lui Bernard Jullien, profesor la Universitatea din Bordeaux. Ceea ce este cert este faptul că Dacia a reușit nu doar să-și majoreze vânzările, dar a făcut-o crescându-și de asemenea prețurile, generând astfel profituri impresionante companiei Renault.

Situația modelelor Dacia este una foarte bună: liderul Sandero reușește să atingă volume de vânzări record, chiar dacă în 2020 a ratat startul din cauza pandemiei de coronavirus, SUV-ul Duster se vinde în continuare în volume foarte mari, chiar în anul în care urmează să fie prezentată noua generație, o situație mai rar întâlnită în industria auto, Jogger a luat cu succes locul celor două modele, Logan MCV și Lodgy, atrăgând clienți inclusiv din segmentul crossoverelor, iar Spring a devenit în doar un în de la lansare unul dintre cele mai vândute automobile electrice din Europa, lider pe mai multe piețe europene.

În același timp, modelele Dacia, care au la origine gama Global Acces, reprezintă o pondere uriașă în vânzările grupului Renault, sub cele două branduri sub care sunt vândute pe piețele lumii. În primele 11 cele mai vândute automobile ale grupului francez, 5 sunt modele Dacia, din care Sandero și Duster pe locurile 1 și 2, cu o pondere în vânzările Renault Group de 33%, respectiv o pondere de peste 44% pentru toate cele cinci modele, în condițiile în care cele 11 modele reprezintă aproape 90% din vânzările companiei Renault.

Related posts